Nu, nu voi vorbi despre bufnita.
Eu, inca de mic, nu am avut o relatie foarte stransa cu rudele. Parintii si fratele au fost,sunt si vor fi singurele persoane cu adevarat importante din viata mea. M-am scutit si ma scutesc de discutii inutile, de critici la adresa mea, de comparatii cu x-ulescul din familie, si asa mai departe. Protocolul de rigoare se mai aplica, ne vedem de Craciun si de Paste. Singurul lucru care mi s-a parut cu adevarat pierdut a fost celebra poveste din partea bunicilor. Eu le-am ratat pe toate. Azi, ascultand o batranica povestind de-ale ei, am realizat ca multe patanii au trait batranii si eu nu am apucat sa le aud sa-mi umplu portia de umor.
Si nu ma refer la clisee precum:
Cliseul povestirilor din cartile copilariei cand vine vorba de bunici: nepotul/nepoata se aseaza pe piciorul batranei/batranului de peste 60 de ani, fara sa se gandeasca la fragilitatea oaselor lui si-l/si-o obliga la un “spune tot ce stii”. Buni accepta cu zambetul larg oferta primita si incepe a istorisi ceva cu un caracter moralizator de premiul Nobel, astfel incat nepoteii care mai devreme il trageau de barba pe bunicul sau ii furau ochelarii bunicai, se maturizeaza asa de tare incat se plictisesc imediat si se duc in curte sa-si arunce bolovani in cap unul altuia.
Cliseul realitatii (sau cum imi place sa-i mai zic: cliseul compunerii de clasa intai a lu’ actoru amator cu titlul “Vacanta la bunici” ): Toti, suntem niste mincinosi. Toata lumea copie de la fiecare si fiecare copie de la toata lumea. Nimeni nu scrie ca a stat cu burta la soare cand a fost la bunici si a ragait ultimul cartof prajit in cotetul de la gaini, iar in rest a dormit. Nu, nu. Toti, cand vine vorba de bunici, am fost sa-i ajutam. Am plantat cartofi, am curatat nuci, am muls capra, am cules fanul, am dat la lopata, am cules capsuni, am sters praful de pe telefon, ne-am jucat cu cainele, am ajutat-o pe bunica, l-am ajutat pe bunicul, am construit un gard, am vopsit casa, am cules-o pe vecina bunicilor, am condus tractorul, TOT, absolut TOT am facut la bunici. De preferabil toate in doua zile cat a fost vizita la ei. Totul, ca sa terminam compunerea conform cliseului povestirilor “seara ne-am adunat langa soba iar bunicul ne-a spus o poveste”).
Nu. Ma refer la povestea aia de 3 minute, dar dupa care razi 15 minute. Si-ti zice povestea si fara sa-i stai in poale, si fara sa-i construiesti o vila. Dupa, poti sa pleci acasa daca vrei.
Edit: Ferice de cei ce au ascultat povestile bunicilor lor si fara sa-i traga de barba sau sa inventeze munci in folosul comunitatii pentru a le auzi.